.

Autor: Mirela Pui -psihlog specializat psihologie clinica; jurnalist

duminică, 30 august 2015

Cum il inveti pe copil despre echilibrul emotional



Povestea japoneza „Campurile de orez in flacari”
Demult, in Japonia era un sat aflat chiar langa marea albastra. Chiar in spatele satului se inalta un munte abrupt. Oamenii isi construiau casele in apropierea tarmului marii si isi cultivau campurile de orez pe un teren plat situat aproape de varful muntelui.
Un fermier batran si intelept si-a construit casa pe varful muntelui, chiar deasupra campurilor de orez. Oamenii din sat il iubeau si il respectau pe batran. Ii spuneau Oji-san, adica bunicul.
Intr-o seara de toamna, satenii s-au adunat sa sarbatoreasca recolta bogata de orez. Oji-san se simtea prea slabit ca sa coboare muntele, asa ca nepotul lui de zece ani Kento a ramas acasa cu el...

Aerul fusese extrem de fierbinte si linistit intreaga zi. Pe cand Oji-san ii spunea lui Kento ca o astfel de vreme apare deseori inaintea unui cutremur, un cutremur a inceput. Acest fapt nu era prea neobisnuit, deoarece in Japonia cutremurele sunt frecvente. Dar lui Oji-san, care traise multe cutremure, acesta i s-a parut diferit. S-a uitat in zare pe mare si teama l-a infiorat. Apa se intunecase dintr-o data si nu mai venea spre tarm. Se departa de mal, ridicandu-se sus inspre cer, ca un nor negru amenintator.
Jos, sub ei, satenii se adunau pe plaja. Nimeni nu parea sa-si fi dat seama ce facea marea. Dar Oji-san intelesese. Stia ce era pe cale sa se intample si ca satenii trebuie avertizati imediat. A strigat catre Kento:
—Repede, aprinde-mi o torta!
Kento a alergat catre vatra, a aprins o torta de pin si i-a dat-o bunicului sau. Oji-san a luat torta si s-a grabit catre campurile sale de orez. Desi asta era hrana lui pentru anul urmator, n-a ezitat. A aruncat torta printre tulpinile uscate si ele au luat foc.

Kento era ingrozit si uluit. A strigat:

—Oji-san, de ce faci asta? De ce? De ce? 

Dar Oji-san n-a raspuns. Nu avea timp de explicatii.  A continuat sa dea foc orezului pana cand intregul sau camp era in flacari.
Cand satenii au observat norul negru de fum, s-au grabit sa urce pe munte ca sa ajute la stingerea focului. Dar era deja prea tarziu. Kento striga:
—Oji-san a innebunit! A dat intentionat foc orezului! 
Derutati, satenii au intrebat:
—Oji-san, de ce ai facut asta? 
Dar inainte ca cineva sa mai poata scoate vreun cuvant, Oji-san a aratat catre mare si a strigat:
—Priviti! 
Oamenii s-au intors si au vazut un zid negru si urias de apa rostogolindu-se catre ei cu o viteza inspaimantatoare.
—Un tsunami! au tipat oamenii. 
Chiar in acel moment, valul enorm a lovit tarmul. Forta sa uriasa a facut dealurile sa se cutremure. Marea furioasa urla peste locul unde fusese satul. Oamenii au privit in tacere cum casele le erau distruse.
In cele din urma, vocea lui Oji-san a spart tacerea. 
—De aceea am dat foc orezului. 
Oamenii au inteles brusc de ce facuse Oji-san asta. Dand foc campurilor sale de orez, salvase patru sute de vieti.
Cand oamenii si-au reconstruit satul, i-au dat lui Oji-san cea mai mare rasplata la care se putusera gandi – au construit in cinstea lui un templu. Desi asta s-a intamplat cu mai bine de doua sute de ani in urma, oamenii din Japonia inca spun aceasta poveste. Nu l-au uitat niciodata pe batranul intelept care a salvat satenii de un val urias.” 

Poveste din folclorul japonez.

sâmbătă, 29 august 2015

FOTO-PASTILA DE FILOZOFIE: AUTOCRUCIFICAREA RATARII


"Mi-e mila de oamenii care nu sunt ce PAR A FI ! Si nu pentru ca nu au curajul de a fi ceea ce sunt. Nici pentru ca se istovesc irosind energia si jucand teatru, Nici pentru ca se risipesc in roluri si se dezintegreaza. Nu mi-e mila pentru ca ii vad chinuiti intr-un act de autodesfintare sau pentru ca joaca o carte a umilintei de care nu sunt constienti. ..Cel mai tare mi-e mila de oamenii care nu se lasa sa fie CEEA CE SUNT pentru ca  ASTFEL  isi rateaza singuri  UNICA ocazie din viata de a fi EI INSISI ! Singura! Pentru ca ALTA VIATA nu mai au. Si nici alta ocazie !
Este cea mai mare RATARE a vietii insasi, in care cineva se crucifica singur !"


Text & photo by Mirela Pui

vineri, 28 august 2015

NU EXISTA SHORTCUT PENTRU DESTIN

video

Nu exista SHORTCUT-uri atunci cand este sa ne purtam destinul! Si nici DESTINUl nu este ceva fatalist , ci mai degraba asumat! Face parte din dezvoltarea noastra de parcurs..Si totusi, de teama suferintelor cautam de cele mai multe ori mecanisme ca evitarea, evadarea, trucul..care sa ne "pazeasca" de greu..Insa "crucea" trairilor si experientelor noastre ca suma si lectii de viata este exact CEA care ne pregateste, ne adapteaza..! Nu-i asa?! 

FOTO-PASTILA DE FILOZOFIE: IDEALISTA


"Ceea ce altii critica la tine persiflandu-te ca esti IDEALIST, nu e decat o proiectie a neputintei lor de a visa !"
Text & Photocredit by Mirela Pui

joi, 27 august 2015

SCRISOAREA ALCHIMISTULUI: AURUL sau IUBIREA ?!


O poveste minunată și un scurtmetraj pe măsură.
Un alchimist inventează o mașinărie care poate transforma materia în aur. Doar că mașinăria funcționează cu amintiri: cu cât mai prețioase sunt amintirile cu care este alimentată, cu atât mai mare eficiența sa. O mașinărie pe care alchimistul o lasă moștenire fiului său. Împreună cu o scrisoare…

miercuri, 26 august 2015

NU FUGI DE SINGURATATE !


"Chiar si atunci cand stai stingher in SINGURATATE, exista cineva care iti este alaturi! Precum florile desertului razbat spre soare si se "agata" de viata, asa si ceilalti se pot "racori" la umbra singuratatii tale, prinzandu-se de ea. Deci omule drag, tu esti BUN chiar si atunci cand te crezi pustiu. Tu esti BUN mai ales atunci, caci atunci esti cel mai autentic TU, cu tine. Si mai ales atunci esti in masura sa vezi ca "viata merge inainte" ! Deci, savureaza momentul, savureaza-ti singuratatea, pentru ca singuratatea nu instraineaza, ci apropie. Pe tine , dar si pe ceilalti. Dar pe TINE te apropie cel mai mult de SINELE tau, pentru ceea ce vei deveni APOI."

Text si photocredit by Mirela Pui

DARURI, MISIUNE PERSONALA, TU SI CEILALTI- cu Rune Heivang


Sa traiesti in recunostinta inseamna sa vezi darurile pentru care poti fi recunoscator. Le vezi, atunci cand esti momentul. ~ Rune Heivang



Intrebare: Exista o misiune personala? Si daca da, si la un moment dat simti ca trebuie sa faci un ceva anume, ca misiune personala, cum poti sa mai accepti chiar tot ce este, ce se intampla?

Rune: Cand spunem ca avem o misiune personala... ne-ntoarcem la poveste, la joc. Dar, poti sa traiesti asta ca si cum ar fi un scenariu care e deja scris?
Pentru unii, sa zicem ca un exemplu, misiunea personala este sa-i ajute pe toti ceilalti. Si traiesc incredintati ca-si urmeaza misiunea personala, insa ei sufera. Pentru ca ii vad si ii ajuta ajuta pe altii sa-si rezolve problemele, insa nu si le rezolva pe ale lor. Insa, daca suferi, in sensul ca nu te vezi si pe tine in acelasi timp in aceasta experienta, esti pur si simplu pierdut, esti pur si simplu ignorant. Dar vobesti despre misiune.

Salveaza-te pe tine!
Cum sa-i salvezi pe toti ceilalti, sa salvezi lumea, daca nu gasesti nici macar cinci minute pentru tine, sa stai in liniste, in tacere!?
In acest fel, doar cu aiureli intelectuale, nu ai sa faci treaba.
Dar, daca ajungi intr-un loc ca asta si nu esti intamplator aici, probabilitatea de-a te trezi sau a vedea ceva despre adevar este mare. Deci, acesta este felul in care iti traiesti misiunea: traind in momentul prezent.
Viata este deja data. Misiunea este deja data: sa te trezesti.

Sursa: http://runeheivang.ro/