INSPIRATION

INSPIRATION

duminică, 20 aprilie 2014

INVIEREA DOMNULUI, INVIEREA NOASTRA!

Nu pot fi spuse  prea multe cuvinte despre ceea ce sarbatorim astazi, intrucat s-au spus atatea pana acum. Ceea ce as dori sa transmit este ca aceste ultime 40 de zile, culminand cu ultima saptamana- "Saptamana Patimilor" sau "Saptamana Mare" sau "Saptamana Luminata" au fost menite,  mai INTAI DE TOATE, la un ragaz de meditatie si intoarcere la noi insine. La INVIEREA NOASTRA!!!
Nu ma erijez in vreun teolog doct, ba as putea sa spun ca sunt un novice in ceea ce priveste teologia, doxologia...si de aceea imi doresc sa vorbesc aici, in scris, ca un simplu crestin, cat mai simplificat dar facand apel la autenticitatea mesajului INVIERII.
Bunul Dumnezeu ni l-a dat pe fiul sau IISUS, "nascut, iar nu facut" pentru a fi rastignit, pentru a se jertfi pentru NOI- marea mare de oameni ce va veni dupa, spre a ne "curati de pacat" spun unii. Spre a arata ca suntem toti supusi rautatilor celorlalti spun altii. Spre a  ne mantui mai spun. Spre a intelege ca asta-i ciclul vietii mai spun.


EU cred ca "simbolismul" acesta al rastignirii, jertifirii, invierii....este mai intai de toate un mesaj al vesniciei spiritului. Un mesaj prin care sa intelegem ca MOARTEA nu este decat o trecere, o poarta, un prilej de RENASTERE a noastra, a tuturor. O marturie vie ca suntem trecatori prin VIATA asta lumeasca, dar vesnici in constiinta universala, in NEMURIRE.


Ca TRECEREA asta depinde de felul in care ne pregatim pentru ea, ca nemurirea se certifica prin MANTUIRE, dar nu mantuirea aceea inteleasa ca pedeapsa, vina, nevointa, jertfa suprema...ci acea mantuire care inseamna eliberare, TRAIRE in Hristos cu ceea ce inseamna IUBIRE absoluta, VIETUIRE cu ceea ce inseamna bunatate, acceptare, CREDINTA adevarata.


Nu cred in constrangere si nu cred ca Dumnezeu pedepseste. Cred mai degraba in libertatea de a IUBI, in alegerile noastre deplin constiente pentru BINE, pentru FRUMOS, pentru PACE, pentru IUBIRE. Nu cred ca Dumnezeul nostru, cel care ne-a creat "dupa chipul si asemanarea lui", din multa iubire, este cel care ne pedepseste. Cred ca el ne iubeste pe toti, deopotriva, si ne iarta; NOI suntem cei care nu NE iertam si nu IERTAM pe ceilalti. De aceea SPOVEDANIA are rolul sau, nu in a-l uimi pe preotul care ne asculta, ci in a crea prilejul de-a ne RECUNOASTE faptele nostre, de a CONSTIENTIZA NOI esenta lor, iar preotul este doar MIJLOCITORUL intre noi si DIVINITATE.



Biserica nu se rezuma la a fi o cladire, sau un loc in care oamenii se aduna sa admire toaletele, sau sa se inchine mimetic la icoane, sau sa se impinga unii intr-altii sa "prinda" lumina la inconjurare sau atingerea mostelor. Si nici un loc de disputa pentru cine sa sada pe scaune sau sa fie primul, in fata, la miruit.
Mi-ar placea sa intelegem cu totii ca biserica este un loc materializat al Imparatiei lui Dumnezeu, care este in noi. Si unde ne ducem pentru a ne conecta la SURSA, pastrand decenta si piosenia momentului.


 Asadar Sarbatoarea Invierii Domnului ar fi potrivit sa fie prilejul intoarcerii catre NOI insine. Catre ceea ce avem mai sfant, mai curat si mai bun. In a RENASTE cu sansa de-a ne reconstrui pe coordonatele OMULUI DESAVARSIT. Pentru a o lua de la capat, mai buni, mai frumosi, mai curati, mai luminosi.

 Iar simbolurile pagane cu iepurasi, puisori, floricele si altele ca acestea vin ca supliment de intregire a frumusetii sarbatorii. O confirmare a faptului ca RAIUL , precum si IADUL, sunt aici pe Pamant, ingeri si demoni deopotriva, asa cum la fel de adevarat este ca in noi este IMPARATIA CERURILOR si depinde de noi cum o ingrijm.
PACE SI IUBIRE, HRISTOS A INVIAT!!!!


joi, 17 aprilie 2014

IUBESTI CU CHIMIA !?? SAU CU CE IUBESTI !??

Nimic nu mi se pare mai reductionist decat stradania explicatiilor stiintifice despre IUBIRE. Sau despre INDRAGOSTIRE. Sau despre a iubi si a fi iubit. Mai ales atunci cand iubirea este subiectul paradigmelor referitoare la relatia de cuplu, barbat-femeie.


Oamenii  de stiinta au cercetat, si au  masurat.., si au tot masurat.....si inca mai masoara....si au aflat ca DOPAMINA, NOREPRINEFRINA, OXYTOCINA....etc....se plimba ele asa prin creierele noastre...prin diversele cotloane si unghere....si fac toata treaba asta cu INDRAGOSTIREA.
Si cum se mai pierd pe drum...sau slabesc ele in consistenta....cum creierasul nostru drag se balanseaza stanga-dreapta (numai in echilibru nu sta) si ba se indragosteste "pana peste cap", ba ii trece "boala" asta subit. Careva sa zica te poti culca seara INDRAGOSTIT si sa te trezesti dimineata ".vindecat"!!!! (sic). 


Ba mai mult, sunt si psihiatrii si unii psihologi sau psihoterapeuti care se pripesc sa "inghesuie" INDRAGOSTIREA asta intr-un Pat al lui Procust si sa o categorizeze drept "Aceasta tulburare obsesiv-compulsiva care este dragostea" bifand cu sarg in DSM sau alte tratate si "biblii" psihiatrice "simptomele" cu "fata" obsesionala sau compulsiva ale indragostirii si sa-si confirme ca acestea (simptome) persista mai mult de 6 luni.....!!!!
Ei, dar ce te faci daca te balansezi spre dreapta in creierasul tau indragostit si esti "OVER-REACTED" de capsat.
Adica asa de tare te-a prins indragosteala incat ai toate simptomele de obsesiv si de compulsiv, dar in loc sa te bucuri de beatitudine si euforie (sub dozele tale "high" de serotonina si dopamina, de pilda ) te trezesti cu  ele in picaj, cu disperarea si deznadejdea pentru faptul ca te-a parasit "obiectul" indragostirii (sau "subiectul", dupa caz).

Pai ai avea ceva alternative. Stiinta iti ofera. Iti spune ca trebuie sa-ti bagi HIPOTALAMULSUL si Glanda (Pituitara) in sedinta si sa le explici ca ar trebui sa lase AMIGDALA in pace si sa nu o preseze, sa stea linistita si sa nu se mai ambaleze cu starile ei fiziologice cu tot, si sa faca ei munca. Si ai ei.
Si nu au decat sa se ocupe sa faca rost de toate cele -niscaiva dopamina, sau oxytocina, serotonina sau ce o mai fi, daca se poate din ceva pastile de la psihiatrii aia.
Lasand ironia la o parte, are si stiinta adevarurile sale. Si explicatiile sale. Limitate. Care ii pot multumi pe sceptici. Pe cei exclusiv rationali si care mai cred ca dragostea se "intampla" in creier. In minte.


Pentru ceilalti, as spune ca DRAGOSTEA este mai presus de orice explicatie, oricat de documentata ar fi ea. Ca miracolul acesta care se numeste dragoste se simte cu INIMA, in primul rand. Si ca dincolo de MINTE si de SUFLET ea inseamna mult mai mult. Inseamna SIMTIRE. Inseamna TRAIRE. Inseamna DARUIRE. Inseamna ENERGIE. Inseamna VIBRATIE. Inseamna CONSTIINTA. 
Si mai presus de toate inseamna DUMNEZEU.

Sa fiti iubiti si sa iubiti cu toata fiinta voastra de lumina! 





joi, 6 martie 2014

TE IUBESTI, FEMEIE?! STII DE CE!??

Scriam nu demult articolul "De ce totusi ne mai iubesc barbatii?!"...gandindu-ma la transformarea  imaginii femeii, ingrijorata ca pierde din feminitate, din gingasie, din mirajul si misterul sau autentic.
Dar astazi as incerca sa ma pozitionez "in pielea unui barbat", desigur nu misogin,  si sa privesc cu aceeasi adoratie femeia, asa cum am vazut-o uneori in ochii si am auzit-o in soaptele barbatilor care m-au iubit.


Daca m-ar intreba un barbat "Te iubesti femeie!??", m-as repezi probabil sa-i raspund: "Daaaa!!!".
Insa daca nu m-as precipita cu raspunsul, cred ca as cauta mult sa pot ordona intr-un fel argumentele pentru a-i explica modalitatile in care ma iubesc?!! Dar oare ma iubesc!!?? STIU DE CE!!???
Daca as da culoare acestor sentimente si trairi interioare pe care le nutresc fata de mine, oare cum ar arata un posibil tablou!? Ce forme ar avea?!! Ce miros, ce gust, ce vibratie, ce loc ar ocupa in mine si  mai ales unde!???!!!!

Savurez faptul ca m-am nascut femeie si respir asta in fiecare secunda, chiar daca de multe ori parca imi mai scapa accente de "testosteron atitudinal". Si atunci ce sunt, ce ma defineste ca FEMEIE!???


Desigur, privind in ochii barbatilor, regasesc proiectata imaginea trupului. Si-atunci pentru ce m-as putea iubi!?? Pai pentru rotunjimile pe care palmele lui aluneca si ma ating; pentru pielea fina, de catifea si cu grija parfumata; pentru felul in care stiu sa ma abandonez in bratele lui si sa ma simt mica; pentru fetita care se vrea protejata tocmai cand el ma ridica si ma reazama pasional de perete; pentru deschiderea cu care il primesc si il accept sa ne scufundam in iubire. Ma iubesc pentru ochii mari cu care il privesc cand el se pierde in mine; pentru mangaierile cu care il cuprind cu fiecare particica, acolo unde piese din trupurile noastre se ating; pentru vocea cu care ii soptesc cat de minunat este el; pentru rasul sagalnic si pentru degetele pe care mi le trec prin par cand vreau sa-l cuceresc...pentru...


Dar parca mai mult ma iubesc pentru ca stiu cand joaca se tansforma in vis, in speranta, iar eu ma prefac ca nu vreau sa stiu de realitate. Ma iubesc atunci cand il ademenesc, cand ma las sedusa, cand dansam in dansul inimilor si al trupurilor, cand energiile noastre se contopesc. Ma iubesc cand iubesc!!!!! Da, cand  IUBESC traiesc, simt, vibrez si mai ales ma iubesc cand aleg sa DARUIESC!


Ma iubesc dimineata, cand ma primenesc din cutia magica cu prafuri de frumusete si-mi pun rochita si pantofii, cu eleganta, sa ma plimb ca o "lady" printre barbatii din jur, dar mai ales cand ma "pregatesc" pentru alte femei care sa ma admire. Ma iubesc cand pot fura un zambet sau o privire furisata; cand un barbat se apleaca sa-mi ridice mapa scapata, cand un "insotitor" imi deschide elegant portiera, cand un coleg de sedinta stie sa se nu se aseze inaintea mea  la masa tratativelor sau imi aduce o floare.


Ma iubesc pentru ca pot sa plang, pentru ca stiu sa rad din tot sufletul si pentru felul in care imi las capul pe spate cand fac asta; pentru ca ma sensibilizez cand ascult muzica si pentru ca atunci cand dansez ma abandonez.
Ma iubesc pentru ca ma pot risipi in multe roluri dar cu toate astea nu uit cine SUNT. 
Ma iubesc pentru ca pot sa fiu vampa, sa fiu copil, sa fiu felina, sa fiu viteaza, sa fiu ocrotitoare. Ma iubesc ca pot sa CONTIN toate astea si sa fiu oricare dintre ele!


Ma iubesc pentru ca imi plac florile, pentru ca stiu sa vorbesc cu ele; pentru ca stiu sa cant cantec de leagan si pentru ca stiu sa mangai; pentru ca stiu sa ascult si pentru ca stiu sa lupt.

Dar cel mai mult ma iubesc pentru ca pot da viata, ca pot sa cresc viata, ca pot sa atrag viata.

Pentru ca SUNT VIATA!

Tu, femeie, nu pentru toate astea o faci? Dar voi barbati?



vineri, 21 februarie 2014

CE AR FI SA-TI TRAIESTI VIATA TA?

In ultima vreme am simtit tot mai mult ca-mi vine sa fug decat sa ma mai intalnesc cu o cunostinta sau un prieten. Si nu de pacienti.
De ce?! Pai cum iesi pe strada sau dai un telefon si suni pe cineva cu intrebarea in glas "Ce mai faci?!" urmeaza sa asculti o avalansa de tanguieli in care cel de la capatul firului iti jeleste cat e de nefericit, cate probleme are el, cat  de rea e lumea asta din jurul lui, cat de defecti sunt cei de langa el, cate nenorociri a mai aflat ca s-au mai intamplat nu neaparat ale lui cat ale altora, cat de frustrat se simte ca altii au si el de ce nu...si tot asa..


Ba mai mult, tu insisti si intrebi "TU ce mai faci!?" dar el continua sa-ti vorbeasca vietile altora, despre altii, despre ce fac si ce nu fac, despre ceea ce ar trebui sa faca ceilalti, despre faptul ca daca ceilalti ar face ALTFEL atunci lui (aceluia) i-ar fi mai bine, despre ceea ce NU are, despre etichete si comparatii aruncate, si toate cu o furie dezlantuita de parca tocmai ce ai dat PLAY.....
.

Imi trag doua palme (la figurat vorbind, desigur) sa ma trezesc din hipnoza aia centrata pe defecte si sa ma uit in viata mea sa vad nu cumva traiesc eu in vreo beatitudine si nu-mi vad problemele (!!??).
 Ma uit si vad ca DA, am de rezolvat o sumedenie de lucruri- sa renovez casa; o am pe mama in spital; am de realizat o gramada de obiective urgente si foarte importante la serviciu care implica mii de persoane; sunt pe cale sa mi se restructureze postul locului de munca de baza....etc...deci poate ca ALTUL daca ar avea toate astea le-ar numi PROBLEME (!). Poate ca ALTUL daca ar avea toate astea s-ar jeli. Poate.


Bine, si-atunci am EU o problema ca nu ma plang!!?? Am Eu o problema ca NU LE RESIMT ca fiind probleme?! Traiesc EU intr-o stare de beatitudine, care frizeaza ignoranta, inconstienta? Sau am EU o putere mai mare decat ceilalti??!!!!
M-am tot analizat, m-am gandit cat se poate de serios la asta si, cum am dat-o, cum am sucit-o, acelasi raspuns final l-am obtinut: NU !!!!
Bine, si atunci ce e aici??!!!! Ce se intampla!!????

OOOO, si ce am aflat a reiesit atat de SIMPLU dar in acelasi timp atat de complex!!! : "UNDEVA, CANDVA AM ALES SA TRAIESC VIATA MEA"!! SI SA O ACCEPT ASA CUM ESTE"!



Au americanii o vorba "GET A LIFE!!" Adica!? Adica ai o singura viata, A TA, traieste-o pe ASTA, ca nu ai timp de altele!!! Sau mai pe romaneste "TU vezi-ti de TINE"!!!

Greu sa-l faci pe roman sa inteleaga asta cand el, din vremuri ancestrale, murea de grija altora. La propriu. Asta daca ne gandim la Balada Miorita, destul de graitoare in acest sens:


"Unu-i moldovan, 
Unu-i ungurean
Şi unu-i vrâncean. 
Iar cel ungurean
Şi cu ce-l vrâncean, 
Mări, se vorbiră, 
Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare 
Ca să mi-l omoare 
Pe cel moldovan, 
Că-i mai ortoman 
Ş-are oi mai multe, 
Mândre şi cornute, 
Şi cai învăţaţi, 
Şi câni mai bărbaţi"

Deci in loc sa ne vedem de "oile noastre" avem treaba cu ceilalti. Si ASTA ne ocupa TOT timpul!!
Si-atunci ce e de facut!??
Pai haideti sa vedem, cum sa TRAIESTI VIATA TA!??


Ar fi cativa PASI, cu care poti sa incepi, cu atitudinea de COPIL din tine:

1.Cu orice situatie te-ai confrunta vezi CE ANUME TINE DE TINE (care e partea ta).

2. Identifica ce POTI TU sa faci in acea situatie (nu ce ar putea sau ar fi putut sa faca altul)

3. Pune in balanta ce e RAU si ce e BUN in acea situatie si concentreaza-te pe ceea ce este BUN, pozitiv, pe RESURSA (nu alimenta defectul!! -nu-ti foloseste)

4. Incearca sa iesi din subiectivism si pozitioneaza-te ca OBSERVATOR, ca si cand ceea ce se intampla s-ar desfasura pe o scena in fata ta in care te vezi pe tine ca actor (atunci de detasezi un pic de incarcatura si poti vedea mai limpede)

5.  Trateaza situatia cu UMOR (daca reusesti asta cu siguranta vei vedea si scenele care te pot face sa razi decat sa plangi)

6. Nu lua nimic PERSONAL din ceea ce vine de la altii (ei proiecteaza pe tine nemultumirile lor!!!)

7. Nu dispera ca "Orice minune tine 3 zile" (ceea ce te face sa te simti in acele momente disperat, peste cateva zile o sa vezi ca nu o sa mai simti asa, deci  tine minte asta si depaseste).

8. Fii constient ca TU alegi, cu mintea ta, fie sa te bucuri, fie sa te superi, fie sa te lasi doborat, fie sa treci peste (Deci CE ALEGI?!)

9. NU PROBLEMA e PROBLEMA, ci interpetarea pe care TU i-o dai (Tu o etichetezi acea intamplare, situatie in "BUNA" sau "REA"; doar atata poti, sa fii dihotomic!???)

10. Fii convins ca TOTUL E REALTIV in Univers- pe principiul lui Einstein (timpul, distanța, masa, energia, cantitatea de mișcare si tu si actiunile si tot reprezinti toate acestea. Deci nu te amagi ca poti controla ceva!

Si ar mai fi multe, dar acestea sunt cateva dintre cele pe care le-am descoperit in mine, le-am aflat in vietile altora, din randul "romanilor fericiti" pe care i-am intalnit, le-am regasit in carti, in scrierile Sfintilor Parinti etc.

Si as incheia cu cele spuse de Sfantul Apostol Pavel in Epistola I catre Corinteni:



"Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea"

Oricare reguli, oricare pasi, oricare incercare de schimbare, oricare cautare in a-ti TRAI VIATA TA, oricare aparare in fata rautatilor si a atacurilor de orice fel, oricare provocare in fata incercarilor care vin peste noi ...nu pot functiona cu adevarat, pe termen lung, daca nu mentinem in noi DRAGOSTEA, atat fata de noi insine, cat si fata de APROAPELE!!
Dragostea care sa lumineze, ca un soare, peste noi, peste gandurile noastre, peste actiunile noastre, peste VIATA NOASTRA! ORICE AR FI!





miercuri, 19 februarie 2014

UNDE MI-AM PUS...NATURALETEA !????

Este intrebarea care imi poposeste in minte de o vreme, cand ma gandesc cat de mult ne pierdem in roluri sociale, atat de profund incat daca cineva ne-ar opri, ne-ar pune sa ne dam jos mastile, sa iesim rand pe rand, din roluri si sa ne intrebam:"CINE SUNT EU?!"....oare ce am raspunde?!


Asa a fost lasat, inca de la FACERE ca intreaga creatie a lui Dumnezeu sa poarte semnul naturaletii, firescului, autenticitatii, originalitatii, fie ca e vorba de primii oameni de pe Pamant, Adam si Eva, primele animale, plante, oceane, pasarile cerului.. Acesti "primii" au fost inzestrati cu unicitate, ca un prototip dupa care au urmat, indeplinindu-se porunca "cresteti si va inmultiti", siruri de variante ..


Tentatia de a gusta marul, de-a explora Pomul Cunoasterii, de-a incalca porunca Tatalui Ceresc nu a venit in mod natural in mintea Evei, ci a venit "sub masca" inselatoare  a Tatalui Minciunii, cu fata (masca) de sarpe, vorbe ispititoare, un vanzator de iluzii ascuns sub aparenta binevoitorului si care pana si vorbele "le-a masluit" ca ele sa nu tradeze intentia directa de atragere in pacat.


Dupa sintagma "afara e vopsit gardul si-nauntru leopardul', ADEVARUL, cum ar fi el, bun sau rau, sta pitit in spatele MASTII. In spatele mastilor ne ascundem si noi ADEVARATA fata. Facem asta de  multe ori inconstient si credem ca acest mecanism ne securizeaza, ne "adaposteste", ne face mai putin vulnerabili la expunere.


Facem asta pentru a ne reusi "spectacolul "mimetic" al vietii sociale cotidiene, in care de multe ori te simti nevoit sa "faci frumos" in fata publicului:  un posibil inamic; un superior; prieten care asteapta asta de la tine; parinte de care vrei sa-ti ascunzi durerea;  cercul de amici cu care "faci pe" grozavul;  femeia in fata careia "faci pe" cocosul sau pe galantul. Si multe alte ipostaze.


Si a te pierde in roluri inseamna tot a purta masca. Masti. Ne atribuim aceste masti sociale instantaneu, fie ca ne luam rolul de mama, cel de sotie, de iubita, de prieten, de sef, de copil alintat, de vecin, de "femme fatale', de gospodina desavarsita, de smeriti, de functionar..si multe alte roluri asumate si exersate in mod reflex, pana la a ne confunda cu ele.
Bine, o sa spuneti, "DAR CE ESTE RAU IN A PURTA ACESTE MASTI?!", sau o sa ma convingeti ca "Nu avem de ales in a purta aceste masti!! Trebuie!!"..."Viata ne obliga sa le purtam"  etc.


Iar eu spun:  NU, nu este nimic gresit in a-ti atribui roluri, in a purta mastile sociale!! Problema apare in momentul cand, daca le dai pe toate astea la o parte, CE RAMANE DINCOLO DE ELE?!".
Definitia din dictionar atunci cand cauti ce inseamna A SCOATE MASCA ne traduce= "a se arata sub ADEVARATUL aspect"; "a-si da pe fata firea sau intentiile ascunse; a dezvalui MINCIUNA"; "a aparea sau a face sa apara in adevarata lumina" etc.      !!!! ??????
Si atunci ma intorc la afirmatia :  ADEVARUL, cum ar fi el, bun sau rau, sta pitit in spatele MASTII. Si deci, daca scot masca, CARE E ADEVARUL MEU!????? "CINE SUNT EU!???";  "CINE SUNT EU CEL ADEVARAT!???"  Stiu!???


DE multe ori cand mastile (rolurile) noastre se DEZINTEGREAZA, fie ca vine peste noi asta sub forma unei depresii, fie cand am coborat din caruselul vietii social-profesionale si ne -am trezit pensionari, fie plecarea copiilor nostri spre vietile lor iar rosturile si rolurile nostre palesc in stralucire, fie cand rolul de femeie frumoasa sau de macho-man se ofileste incet datorita varstei sau bolii...fie...multe alte provocari ...atunci apare CONFLICTUL! DEZILUZIA!

Si incepi sa cauti bezmetic raspunsuri, incepi SA TE CAUTI! Pe TINE!! Dar VAI, parca ai uitat...Parca ai uitat cum era cand erai TU, parca ai uitat cum era cand erai copil si nu erai CEVA sau CINEVA si, culmea, iti era bine! Parca ai uitat cum era sa-ti fie BINE CU TINE, cum era sa fii NATURAL, autentic, adevarat asa cum ai stiut atunci sa fii fara ca cineva sa te invete asta!
 Deci, ce ne ramane de facut!?? E tot atat de simplu de facut cum este simplu de spus. HAIDETI SA FIM COPII !!
Ca nu degeaba a spus Brancusi ce-a spus :" Cand nu mai suntem copii, suntem deja morti"!
Stiu, o sa spuneti ca nu e usor, o sa constatati ca ati incercat si nu e simplu....dar tocmai ASTA e provocarea, sa accesati NATURALETEA voastra! Si nu, ea nu s-a pierdut, ne-am nascut cu ea, si e acolo.

 Gasiti-o si jucati-va cu ea, este irezistibila, atat pentru voi insiva cat si pentru ceilalti in ochii carora va priviti!












..


vineri, 14 februarie 2014

DE CE TOTUSI NE MAI IUBESC BARBATII?!

Stau si ma intreb de ce ne mai iubesc barbatii!!!!??!! Facand asa o calatorie inapoi, un arc peste timp, constat ca e asa o mare deosebire intre ceea ce era femeia candva si ceea ce este ea acum. Nu trebuie sa cunosti nici multa psihologie, nici filozofie, nici antropologie si nici vreo alta stiinta ca sa-ti dai seama, si doar privind niste poze, ca reprezentarile femeii in lumea de astazi sunt mult schimbate (eu as zice mult alterate!).


Acum gasesti femei care vor sa dovedeasca ca sunt "barbate", ca sunt puternice, devin agresive, se impun, se iau la tranta cu toti si cu toate, sunt setate pe A AVEA si A FACE mai mut decat barbatii, vor sa arate ca pot, se lauda ca sunt independente, dar se plang ca sunt singure! Uita ca aceste "arme' de seductie apartin barbatilor si pe ei ii "parfumeaza"!

Pe aceeasi scala a transformarilor se afla femeile care vand "sexualitate' (atentie, nu erotism), dar vand peste tot, pe unde privesti, si vand ieftin, o fac de parca si-ar expune marfa pe tarabe sau mai exact in macelaria din piata, cu  trupurile despuiate, cu dintii, placati si ranjiti, la vedere (asa cum se cauta animalele la dinti pentru a le afla varsta sau starea de sanatate).
De fapt asta se poarta, totul la vedere, nu-i asa!?? Si apoi se tanguie ca sunt folosite, ca barbatii sunt niste boi cu ele, dar....oare nu ii incurajeaza sa le trateze ca pe vite la targ!?


Da, trupul femeii e sublim, are o frumusete aparte, arhitectura lui este imbietoare, te-ndeamna sa lasi privirea sa alunece pe rotunjimi..Femeia este fertilitate, este viata, este gingasie...e locul de unde toti barbatii de pe planeta asta si-au facut loc sa iasa tipand...si locurile in care se "ostenesc" mereu sa intre!


Doar ca "invitatia" femeilor din ziua de astazi nu mai provoaca "osteneala" asta la barbati, nu mai este invaluita in misterul de alta data, nu-i mai "incita" pe acestia sa se manifeste curtenitor, sa doreasca sa protejeze, sa salveze, sa puna la picioarele femeii ofrandele care sa-i ateste lui masculinitatea.
Astazi, toate astea capata parfum de desuetudine, de mistocareala intre barbati, de caterinca intre femei pe seama "fraierului" prea bun, prea rabdator, prea de moda veche!


Mai trist este atunci cand femeia "inghite", rabda, indura, se lipeste de mitocanul care o bate, o injura, o agreseaza in oricare mod posibil, o siluieste, o exploateaza in toate rolurile ei: de mama, de sotie, de femeie. Dar ea a invatat ca e o victima, e slaba, e neajutoarata, nu are unde pleca, nu are de ales. Si atat de bine a invatat lectia asta incat se reduce singura la femeia-victima care il ajuta pe el sa se infoaie cu fiecare retragere a ei, cu fiecare privire coborata in pamant, cu fiecare icnet, cu fiecare urma vanata ascunsa de fard. Ea jeleste in ea, jeleste la alte femei ca ea, si fuge in telenovele, unde viata e roz si femeile adorate si invingatoare. Nu se gandeste sa se ridice, sa infrunte, sa nu accepte, sa plece!


Roluri jucate cu atata convingere incat femeile uita cine sunt cu adevarat. La toate treaba asta noi, femeile, ne dam un acord, consimtit, tacit, implicit, de parca transformarea asta, in femeia-moderna, femeia-barbat, femeia-vampa, femeia-consumatie, femeia-victima etc..ar fi o mare scofala!! Astea sunt doar niste roluri jucate penibil, care ascund in spatele mastii neajutorarea, ignoranta, frustrarea, compensarea, capitularea femeii, cu armele sale native, in fata unor provocari la care joaca la cacialma. Si, atunci, cum sa nu te intrebi firesc  "De ce totusi ne mai iubesc barbatii?!"
Probabil ca ei stiu, acolo undeva, pitit din vremuri ancestrale, ca femeia merita iubita! Merita iubita pentru ceea ce este ea dincolo de roluri. Merita iubita penru parfumul ei cu miros de lapte, pentru parul ei fin si diafan, pentru rotunjimile trupului ei, pentru rasul ei vesel si sclipirile din ochi atunci cand este fericita, pentru imbratisarile ei calde  si pentru senzualitatea cu care trupul ei cheama. Dar mai cu seama femeia merita iubita pentru gingasia,  rabdarea si  intelepciunea ei, pentru frumusetea ei interioara aparte.
Femeia DA, merita iubita pentru ca a dat nastere BARBATULUI, a dat nastere FEMEII si a facut posibil, precum CERUL, ca SOARELE si LUNA sa se intalneasca si sa se IUBEASCA!!






DRAGOBETELE-PATRON AL DRAGOSTEI SI BUNEI DISPOZITII ROMANESTI, 24 februarie


Ce noroc pe poporul roman ca are in istoria sa atatea traditii si ma bucura faptul ca si le respecta!!. Noi nu avem nevoie sa imprumutam, suntem autentici si profunzi, de o intelepciune ancestrala si un simbolism pastrat cu sfintenie. Priviti portul romanesc, cu elemente care se regasesc aproape in toate culturile lumii, portile maramuresene cu insemne aflate peste timp si spatiu in culturi indepartate, scrierile din tezaurele descoperite care atesta originile stravechi ale acestui popor geto-dac.
Semnificatia dragobetelui asociaza numele de Dragobete cu un personaj din mitologia populara "zeu al Panteonului autohton cu data fixa de celebrare in acelasi sat, dar variabila de la zona la zona, patron al dragostei si bunei dispozitii pe plaiurile romanesti".

Psihologic privind, pentru barbatul si femeia cu gene romanesti ,sarbatoarea Dragobetelui  este un prilej de catharsis prin hora, dans, manifestarea bucuriei, dar si un liant care sa intareasca legatura afectiva, sa alimenteze psiho-emotional trairile fine si delicate, de pretuire si respect reciproc.

Poate fi un moment, AICI si ACUM cand ne decuplam de la grijile cotidiene si ne intoarcem catre suflete, catre ceea ce este esential in viata, catre daruire, catre acel "in doi", catre dansul inimilor in IUBIRE.